Șarpele de casă și ariciul (fabulă)

Într-o zi ariciul veni la șarpele de casă și îi spuse:

–  Găzduiește-mă, șarpe de casă, pentru un timp în cuibul tău.

Șarpele de casă îl găzdui. Dar de cum intră ariciul în cuib, puii șarpelui de casă nici că mai avură trai. La o vreme, șarpele îi spuse:

–  Te-am găzduit pentru un timp, dar acum pleacă: puii mei se tot înțeapă dureros în ghimpii tăi.

Ariciul răspunse:

–  Să plece cine se înțeapă, că eu unul nu mă plâng.

Anunțuri

Lupul și veverița (fabulă)

Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veverița căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare și vru s-o mănânce. Veverița se rugă:

–  Lasă-mă, lupule, să plec.

Lupul îi spuse:

–  Bine, am să te las, dar numai cu condiția să-mi spui de ce voi, veverițele, sunteți atât de vesele. În timp ce pe mine mă încolțește necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd zburdând și zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.

Veverița îi răspunse:

–  Mai întâi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ți-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.

Lupul o lăsă, iar veverița se cățără în copac și de acolo îi spuse:

–  Urâtul te încolțește fiindcă ești rău. Răutatea îți mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune și rău nu facem nimănui.

Prepelița și puii ei (fabulă)

O prepeliță își cloci ouăle într-un lan de ovăz, scoase pui, dar se tot temea ca stăpânul ogorului să nu înceapă să cosească ovăzul. Plecând după hrana puilor, le porunci acestora să asculte bine și să-i povestească după aceea tot ce își vor spune oamenii. Când se întoarse pe înserate la cuib, puii îi dădură următoarea veste:

– E rău de noi, măicuță. A trecut pe aici stăpânul ogorului dimpreună cu feciorul său și i-a spus acestuia: „Ovăzul meu a dat în pârg, trebuie cosit. Să te duci, fiule, pe la vecini și prieteni, să le spui că-i rog să vină la coasă.” E rău de noi, măicuță, mută-ne de aici, căci mâine dimineață vecinii vor fi în lan.

Bătrâna prepeliță îi ascultă cu luare-aminte și spuse:

– Nu vă fie teamă, copii, stați fără grijă – ovăzul nu va fi secerat atât de repede.

A doua zi în zori, prepelița zbură iar într-ale ei și iar le porunci puilor să asculte ce va mai spune stăpânul lanului. Când se întoarse la cuib, puii îi spuseră:

– A dat iar stăpânul pe aici, măicuță, a tot așteptat prietenii și vecinii, dar n-a venit nimeni. Atunci i-a spus feciorului: „Să te duci, fiule, pe la frați, pe la cumnați, pe la cumătri și să le spui că-i rog să vină neapărat mâine la coasă.”

– Nu vă speriați, copii, nici mâine nu va fi secerat ovăzul, spuse bătrâna prepeliță.

În ziua următoare, întorcându-se iar la cuib:

– Ei, ce-ați mai auzit?

– A venit iar stăpânul cu fecioru-su pe aici, au tot așteptat rudele. Acestea nu s-au arătat. Atunci i-a spus el feciorului: „Se vede că degeaba așteptăm, fiule, că ajutor n-om primi de nicăieri. Ovăzul este în pârg. Să pui în rânduială cele de trebuință, că mâine, cum s-o crăpa de ziuă, venim aici și ne apucăm singuri de coasă.”

– Ei, puișorii mei, spuse prepelița, de vreme ce omul a hotărât să pună singur mâna, fără să aștepte ajutorul altora, treaba se va face. Se cade să ne mutăm de aici.