Stăpânul și lucrătorul (fabulă)

La o nuntă veni multă lume. Vecinul celui cu nunta chemă la el pe lucrătorul său și îi spuse:

– Du-te și vezi câți oameni s-au adunat la nunta vecinului.

Lucrătorul se duse, trase în fața intrării în casa vecinului un butuc, iar el se așeză pe prispă, așteptând ceasul când oaspeții vor începe să se împrăștie pe la casele lor.

În sfârșit, oaspeții începură să plece. Fiecare, de cum ieșea din casă, se poticnea de butuc, scăpa câte o sudalmă și pleca mai departe. Numai o singură bătrână, după ce se poticni de butuc, se întoarse din drum și îl îndepărtă din fața intrării.

Lucrătorul se înapoie la stăpânul său. Acesta îl întrebă:

– Mulți oameni au fost?

– Un singur om, dar și acela era o bătrână.

– Cum așa?

– Păi, cum altfel. Am așezat un butuc la intrare, toți s-au împiedicat de el, dar nimeni nu l-a dat la o parte. Așa fac și oile. O singură bătrână a îndepărtat butucul de acolo. Așa procedează numai oamenii. Deci, un singur om a fost.

Anunțuri

„Pentru ce te-ai îndoit, puțin credinciosule?”

Iisus-mergand-pe-apa-pe-Marea-Galileii

Sfânta Scriptură sau Biblia, așa cum este ea cunoscută în zilele noastre în limbajul obișnuit, este, din punctul meu de vedere, una dintre capodoperele creației literare universale și un document istoric inestimabil și asta deoarece nu reprezintă doar o înșiruire de fapte și întâmplări sau simple plăsmuiri ale creativității umane, ci evenimente reale încărcate cu un profund înțeles simbolic, sentimente umane excelent redate și mesaje transmise peste secole ce par a fi atât de simplu de urmat, dar care se dovedesc, din păcate, atât de greu până și de înțeles.

Printre cărțile ce compun Biblia, favoritele mele sunt de departe Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, ambele cu nenumărate învățături și sfaturi practice pentru toți iubitorii de înțelepciune, Cartea lui Tobit, care mi se pare o poveste de dragoste mult mai frumoasă decât Cântarea Cântărilor, spre exemplu, și Evangheliile Noului Testament, deoarece în acestea este redat mesajul profund uman, divin și revoluționar al Domnului nostru Iisus Christos. Voi căuta, în posturile următoare, să fac publice pasaje din Biblie mai puțin cunoscute oamenilor care nu au studii teologice, pasaje pe care nu se pune accentul, din păcate, la slujbele ținute duminica.

Voi începe mai întâi cu un pasaj care mie îmi place foarte mult, cel din Evanghelia după Matei, atunci când Iisus Christos umblă pe mare și îl îndeamnă pe Apostolul Petru să-L urmeze, iar acesta, temându-se să nu se scufunde, Îi cere ajutorul Învățătorului, care-l scapă din valuri și îl mustră pentru credința sa atât de șubredă. Este un episod care vorbește despre importanța credinței în Dumnezeu și în noi înșine, care este singura armă în fața valurilor grijilor lumești și a problemelor de zi cu zi. Lectură plăcută!

„Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui, pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor. Iar dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Și, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și, suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

(Mt. 14, 22 – 33)

Vre o zgâtie de fată

Vre o zgâtie de fată

Cărei gura nu-i mai tace,

Ca stigleții-ntoarce capul

Când încolo, când încoace.

*

Sau o alta visătoare

Care lină și măreață

Are-n ochii-i întuneric

Și mândrie are-n față;

*

Sau mai mici și mai plinuțe,

Sau mai zvelte și mai slabe,

Toate peste-un sfert de secol,

Vai! vor fi aproape babe.

*

Și zâmbesc atât de dulce

Ca și când ar fi de-a pururi!

Toate grațiile de astăzi

Or să fie atunci cusururi.

                                                             (Mihai Eminescu, cca 1878)