E cu neputință să împaci toată lumea (basm arab)

După ce am obișnuit pe toată lumea cu publicarea fabulelor lui Lev Tolstoi, care s-au dovedit a fi foarte căutate pe blog și pentru care mulțumesc tuturor celor care mi-au vizitat blogul, astăzi m-am gândit să public și o operă ce aparține literaturii orientale, atât de fascinantă și captivantă deopotrivă prin misterul și farmecul ei aparte. Această operă literară orientală este de fapt un basm arab, centrat în jurul personajului Juha, din care cu siguranță s-a inspirat, după cum bine veți observa puțin mai jos, și povestea lui Păcală (dacă nu cumva o fi invers, nu știu!…). În orice caz, Juha este „porecla unui personaj foarte popular devenit erou al câtorva sute de glume, anecdote și povestiri amuzante. Cea mai veche atestare literară a acestui nume apare la Al-Djahiz, în secolul al IX-lea, dar el era deja proverbial la vremea aceea. Curând a devenit personajul central al anecdotelor intrate în culegerea anonimă intitulată Nawadir Juha – Anecdotele lui Juha”, după cum scrie în colecția de basme arabe „Noaptea neînfricaților” unde am găsit această operă literară, colecție publicată în 1991 în București, la Editura Minerva, și pe care am primit-o la sfârșitul clasei I de la doamna mea învățătoare. Basmul este foarte interesant, întrucât afirmă un adevăr ce pare a fi valabil în toate țările și în toate timpurile. Lectură plăcută!

„Se povestește că Juha ar fi purces într-o zi la drum împreună cu unul dintre copiii săi. Și-au luat-o ei agale în urma măgarului, care ducea în spinare doi desagi încărcați. Tocmai din pricina desagilor ăstora grei nu încălecase nici el și nu-l lăsase nici pe copil să încalece pe bietul dobitoc. Într-o vreme trec ei pe lângă o mulțime de oameni, care stăteau la taifas în fața unei dughene.
– Ia priviți la calicii ăștia care se chinuie mergând pe jos și-și ocrotesc ditamai măgarul, le atrage unul luarea-aminte și face semn cu capul spre trecători. Măgarul e gol, iar ei merg pe jos…
Când aud vorbele astea și hazul celor din fața dughenei, sar amândoi în spinarea bietului dobitoc, dar curând după aceea s-a întâmplat să treacă pe lângă un alt grup de oameni și numai ce-l aud pe unul din ei că zice:
– Ia uitați-vă la neghiobii ăștia care n-au pic de milă pentru animalul ăsta atât de plăpând… Nu le-a ajuns să încalece numai unul… Au pus pe el mai mult decât putea duce și, colac peste pupăză, au mai urcat și ei în spinarea lui…
Juha și băiatul au auzit și ei vorbele astea și copilul a sărit îndată jos de pe măgar și-a pornit în urma lui. Dar nu trece mult și se trezesc iarăși cu niște oameni făcând semne spre ei.
– Ia priviți, zice unul, la tatăl ăsta câinos la inimă care merge călare, fără să-i pese de nimic, iar pe copil îl chinuie, făcându-l să alerge pe jos după el.
La auzul ocării, Juha a sărit de pe măgar și l-a ajutat pe copil să urce în spinarea lui și-a luat-o el pe jos de data asta.
Dar ca un făcut, ajung iarăși în dreptul unei gloate și iată-i din nou ținta batjocurii.
– Uitați-vă, oameni buni, la tembelul ăsta de copil! îi îndeamnă unul să privească spre drum. El se lăfăie pe spinarea măgarului, iar taică-său – om în toată firea – trudește pe jos în urma dobitocului…
Juha așteaptă să se îndepărteze câțiva pași, până ce nu se mai auziră râsetele oamenilor și pe urmă îl trage pe copil de straie, făcându-i semn să se întoarcă spre el și-i grăiește:
– Ai luat seama, fiule, la vorbele oamenilor? Ține minte ce-ți spun: E cu neputință să împaci toată lumea!…
Și de-atunci vorbele astea au trecut din gură-n gură și-au ajuns proverb, iar tâlcul lor este că nicicum nu poți scăpa de răutatea și de pretențiile oamenilor. Și asta fiindcă se deosebesc prea mult între ei: unul găsește puțin ceea ce pentru altul este mult, belele pot să treacă pe lângă unul fără să lase nici o urmă, în vreme ce pe altul îl lovesc și-l macină și tot așa…”

Așa că, sfatul meu, fiți voi înșivă și nu puneți mare preț pe ce spun ceilalți, dacă o fac din răutate și dispreț!…