Cele 7 corpuri energetice subtile

chakraworksh

Am găsit în urmă cu ceva timp un articol foarte interesant despre cele 7 corpuri energetice subtile ale ființei umane. Dacă până acum credeați că noi avem doar un trup și un suflet, ei bine, vă pot spune că, în realitate, lucrurile sunt puțin mai complexe. Noi suntem creați din energie și, de fapt, tot ceea ce ne înconjoară este energie ce îmbracă diverse forme. Una dintre aceste forme este chiar corpul nostru, însă manifestarea acestuia se realizează pe mai multe nivele, numite corpuri energetice subtile. Și asta deoarece noi înșine suntem ființe extrem de complexe, având capacitatea în prezent de a exista în dimensiunea a 3-a și posibilitatea de a descoperi și exista și în alte dimensiuni superioare. De fapt, corpul nostru fizic este manifestarea văzută a acestor corpuri subtile, care formează în ansamblu aura energetică a omului, vizibilă deocamdată doar persoanelor ce posedă capacități spirituale extrasenzoriale (cum ar fi medium-ii). În prezent, noi avem 7 corpuri energetice subtile (în afara corpului nostru fizic) ce sunt puse în mișcare de cele 7 chakre și care realizează legătura dintre corpul fizic și Sinele nostru Divin, și, din câte știm până acum, se pare că aceste 7 corpuri energetice vor evolua în 13 noi corpuri energetice, odată cu ascensiunea planetară pe care o traversăm în prezent.

Iată care sunt cele 7 corpuri energetice subtile pe care le avem în acest moment:

1. Corpul Eteric

Imediat în continuarea corpului fizic este Corpul Eteric, unde cuvântul „eter” vrea să exprime starea de existență‚ intermediară dintre energie și materia solidă. Corpul Eteric este descris ca având o structură clară, asemănătoare corpului fizic cu organele sale interne, dar care este format din energie sub forma unei rețele de firicele strălucitoare, albăstrui. Acest corp nu este rezultatul existenței corpului fizic, ci invers, corpul fizic este rezultatul existenței Corpului Eteric. Celulele noastre vii cresc de-a lungul liniilor de energie a matricei eterice, ea existând deja în subtil înainte ca celulele să apară și să crească.
Corpul subtil 1 - Corpul Etheric
2. Corpul Emoțional
Al doilea corp subtil, aflat în continuarea Corpului Eteric, este Corpul Emoțional, asociat sentimentelor noastre. Structura sa este mai fluidă decât cea a Corpului Eteric și, spre deosebire de acesta, nu este un duplicat al corpului fizic, ci arată mai degrabă ca nori colorați dintr-o substanță fină, aflată în continuă mișcare. Culorile sale variază între tente clare și strălucitoare și tente dense, întunecoase și opace, depinzând de claritatea sau confuzia care se manifestă în sentimentele noastre. Atunci când ne clarificăm sentimentele, ele se limpezesc și se aranjează în funcție de chakre în ordinea culorilor curcubeului, începând cu roșu la chakra întâia, bazală, și până la alb-violet la chakra a șaptea, din creștetul capului.
Corpul subtil 2 - Corpul Emoțional
3. Corpul Mental
Al treilea corp se extinde dincolo de Corpul Emoțional și este compus din substanțe și mai fine, care sunt asociate cu gândul și procesele noastre mentale. Acest corp arată de obicei ca o lumină galbenă strălucitoare, radiind în jurul capului și umerilor, și extinzându-se în jurul întregului corp fizic. El se extinde și începe să sclipească atunci când avem o activitate mentală intensă (mă gândesc aici la aurele sfinților pictate în icoane!).
Corpul Mental are o structură proprie care include forme mentale create de procesele gândirii noastre, deseori colorate de Corpul Emoțional în diverse culori. Cu cât o idee este mai clară și mai bine stabilită, cu atât și forma mentală asociată gândului respectiv este mai bine conturată în corpul nostru mental. Noi înșine hrănim aceste forme mentale atunci când ne concentrăm asupra gândurilor pe care ele le reprezintă.
Corpul subtil 3 - Corpul Mental
4. Corpul Astral
Primele trei corpuri subtile sunt relativ ușor de observat pentru că ele corespund ființelor manifestate în lumea fizică, dar de la al patrulea corp mai departe clarviziunea poate descrie și ființe invizibile cu ochiul liber. De la al patrulea nivel se manifestă corpul spiritual, pe nivele de conștiință superioară de iubire și cunoaștere, unde concepte întregi sunt înțelese simultan. Tot aici este și portalul prin care avem acces la alte tipuri de realități, pe frecvențe care pot trece dincolo de realitatea umană. Corpul Astral este amorf și este compus din nori de substanță colorată, mai frumoși și mai complecși decât cei ai Corpului Emoțional. Aceste culori sunt infuzate în plus și cu culoarea roz trandafiriu, care exprimă iubirea pe acest plan. Chakra inimii unei persoane iubitoare este plină de culoarea roz pe nivelul astral, iar această culoare se adaugă pulsațiilor de lumină aurie emise prin glanda pituitară.
Corpul subtil 4 - Corpul Astral
5. Templatul Eteric
Al cincilea nivel auric, Templatul Eteric, conține în el proiectul formelor care există în planul fizic și arată într-un fel ca negativul unei fotografii, incluzând în el fire de energie de culoare albastru de cobalt. Acest nivel al aurei creează un spațiu negativ în care primul nivel eteric al aurei poate să existe, spațiu care este umplut apoi de forma fizică. Pe acest nivel sunetul creează materia, iar vindecarea prin sunet se face tot pe acest nivel.
Corpul subtil 5 - Templatul Etheric
6. Corpul Celest
Al șaselea nivel al aurei noastre, numit și Corpul Celest sau Corpul Ceresc, este nivelul emoțional al planului spiritual, nivelul la care – atunci când ne înălțăm conștiința – putem avea experiența extazului spiritual. Poate fi atins în meditație, fiind un aspect al „ființei” unde cunoaștem legătura noastră cu întregul univers, unde vedem iubire și lumină în tot ce există și unde nu simțim nici o separare de Divinitate. Iubirea necondiționată se manifestă liber atunci când se face legătura dintre chakra deschisă a inimii și chakra deschisă din Corpul Celest. În această conexiune se combină iubirea umană, față de oamenii întrupați în corp fizic, cu extazul spiritual aflat în iubirea spirituală, care trece dincolo de realitatea fizică și se extinde în toate planurile existenței.
Corpul Celest arată ca o lumină scânteietoare auriu-argintie, cu nuanțe pastel, sidefat, opalescent, iar clarvăzătorii o văd strălucind în jurul corpului nostru și emițând raze puternice, ca lumina din jurul unei lumânări aprinse.
Corpul subtil 6 - Corpul Celest
7. Templatul Ketheric, sau Corpul Cauzal
Nivelul mental al planului spiritual este Corpul Cauzal, iar când ne aducem conștiința în acest plan cunoaștem faptul că suntem una cu Ființa Creatoare. Forma acestui corp arată ca un ou auriu-argintiu, care luminează și scânteiază încontinuu ca o țesătură din mii de fire aurii. Din acest nivel pornește curentul principal de energie care circulă prin coloana vertebrală și care hrănește tot corpul prin fiecare chakră, alimentând și toate corpurile noastre subtile.
Prin această rețea de fire circulă lumina aurie, mentalul divin. Dincolo de acest nivel există planul cosmic, care nu poate fi exprimat din punctul de vedere al unei singure încarnări, și ale cărei chakre sunt deasupra capului, formând corpuri din ce în ce mai cristaline și de vibrație mai fină. Chiar dacă nu suntem conștienți de existența sa, acest plan de existență, existența Divină, lucrează în viața noastră a fiecăruia. Atunci când Corpul Cauzal este aliniat cu o realitate spirituală mai înaltă, el manifestă cunoașterea divină a realității respective.
Atunci afirmăm cu siguranță: „știu că ființa mea este unită cu Divinitatea”, având experiența de a fi una cu Ființa Creatoare, fiind în același timp și ființă individuală. Senzația de a fi una cu Ființa Divină creează alinierea voinței individuale cu Voința Divină în Templatul Eteric, lucru care la rândul său este exprimat în Planul Astral ca Iubire. Această Iubire față de umanitate, față de Creație, este cea care sfințește atât ființa omenească, cât și locul în care el sau ea se află.
Corpul subtil 7 - Corpul Cauzal
Conștientizarea fiecărui nivel al aurei noastre
Primul nivel al aurei, Corpul Eteric, beneficiază prin mersul pe jos, masaj, atingere, relaxare. Meditațiile legate de pacea sufletească și starea de bine au darul de a clarifica al doilea nivel, iar creșterea pe al treilea nivel este stimulată prin exerciții de concentrare și focalizare. Pentru al patrulea nivel putem să medităm cu iubire asupra florilor, asupra dragostei, aducând culoarea roz-trandafiriu în meditația noastră, în timp ce nivelul al cincilea poate fi atins prin meditații care folosesc sunetul. Corpul Celest este simțit de către cei care meditează asupra contopirii cu Conștiința Christică. Nivelul cauzal al ființei noastre a fost cunoscut de către misticii acestei lumi atunci când stând în meditație au șoptit: „în această liniște deplină, cunosc Divinitatea”.
Conștientizarea aurei
Acestea sunt cele 7 corpuri energetice subtile pe care noi toți le avem, în afara corpurilor noastre fizice, și care reprezintă legătura noastră cu Planul Astral, cu Sinele nostru Suprem, cu Divinitatea în cele din urmă. Ele sunt vibrațiile noastre superioare prin care putem intra în contact cu Ființele de Lumină, cu planurile înalte ale existenței. De buna funcționare a acestora depinde sănătatea corpului nostru fizic, astfel că trebuie să avem grijă constant de toate aceste 7 corpuri spiritual-energetice pentru a fi complet sănătoși și armonioși pe toate nivelele. De aceea, este foarte important să conștientizăm mereu existența acestor 7 corpuri, pentru că astfel ne înțelegem adevărata noastră natură, cea spirituală, și putem răspunde la cele trei întrebări fundamentale pentru existența noastră: „cine suntem?”, „de unde venim?” și „încotro mergem?”, iar în același timp ne putem trăi această viață la potențialul său maxim, în deplină armonie cu energia supremă a Universului, Iubirea.
Lotus Flower
Notă: Descrierea celor 7 corpuri energetice subtile și informațiile legate de conștientizarea aurei au fost preluate de pe site-ul  https://astrodeva.wordpress.com/2014/10/25/cele-7-corpuri-energetice-subtile/.
Anunțuri