Vre o zgâtie de fată

Vre o zgâtie de fată

Cărei gura nu-i mai tace,

Ca stigleții-ntoarce capul

Când încolo, când încoace.

*

Sau o alta visătoare

Care lină și măreață

Are-n ochii-i întuneric

Și mândrie are-n față;

*

Sau mai mici și mai plinuțe,

Sau mai zvelte și mai slabe,

Toate peste-un sfert de secol,

Vai! vor fi aproape babe.

*

Și zâmbesc atât de dulce

Ca și când ar fi de-a pururi!

Toate grațiile de astăzi

Or să fie atunci cusururi.

                                                             (Mihai Eminescu, cca 1878)