Cerbul (Fabulă)

Un cerb veni la pârâu să-și potolească setea. Văzându-și chipul oglindit în apă, se bucură nespus de frumusețea coarnelor sale, că sunt atât de mari și de rămuroase. Cât despre picioare, privindu-le, spuse:

– Numai picioarele mi-s cam slăbănoage și urâte.

Dar iată că din desiș sări asupra-i un leu. Cerbul o rupse la fugă, spre câmp deschis. Era gata-gata să scape de urmăritor, dar se nimeri în drumul său o pădure. Coarnele cerbului se încurcară în crengi, iar leul puse gheara pe el. În ceasul cel de pe urmă, își spuse:

– Ceea ce mi s-a părut slăbănog și urât era să-mi scape viața, iar ceea ce m-a bucurat prin frumusețe mi-a adus pierzania.

Imago creationis mundi

„Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat

și lucrul mâinilor Tale sunt cerurile.”

                                                                                                                                                      (Ps. 101, 26)

God the Geometer