Motanul cu zurgălăi (fabulă)

Nu mai era de trăit pentru șoareci din pricina motanului. În fiecare zi doi sau trei din ei cădeau în ghearele sale. Odată s-au adunat cu toții să hotărască cum să scape de primejdie. Au vorbit ce-au vorbit, dar nu le venea nimic mai deosebit în minte.

Dar iată că un șoricel luă cuvântul:

– Am să vă spun eu cum putem scăpa de motan. M-am gândit că pierim atâția fiindcă nu știm când acesta se apropie de noi. Trebuie să-i legăm la gât niște zurgălăi, care să sune tare. De fiecare dată când motanul se va apropia de noi, zurgălăii ne-or da de veste și vom putea fugi la timp.

– N-ar fi rău, spuse un șoarece bătrân, numai că cineva trebuie să și lege zurgălăii la gâtul motanului. Te-ai gândit bine, fă tu treaba asta și ți-om rămâne recunoscători cu toții.

Reclame

Vulpea și strugurii (fabulă)

Vulpea văzu niște struguri frumoși, dați în pârg și tot chitea cum să se înfrupte dintr-înșii.

Multă vreme țopăi ea sub butuc, dar nu izbuti să ajungă la ei. Ca să-și înăbușe ciuda, zise:

– Sunt încă acri.

Iepurii și broaștele (fabulă)

Se adunară într-o zi iepurii și începură a se jelui care mai de care:

– Pierzania ni se trage și de la om, și de la câini, și de la vulturi, și de la felurite alte fiare. Mai bine să terminăm odată cu viața, decât să ne chinuim și să tot trăim cu frica-n sân. Haideți să ne înecăm cu toții!

Și o porniră țopăind spre lac, hotărâți să-și pună capăt zilelor. Auzindu-i pe iepuri venind, broaștele se aruncară bâldâbâc cu toatele în apă. Atunci unul din iepuri grăi:

– Ia opriți-vă, fraților! Să mai zăbovim cu înecatul. Viața broaștelor, după cum vedeți, e mai rea decât a noastră, de vreme ce se tem de noi.

Păunul și cocorul (fabulă)

Un cocor și un păun se înfruntau într-o dispută aprinsă – care din ei e o pasăre mai de soi. Păunul spuse:

– Eu sunt cea mai frumoasă pasăre. În coada mea strălucesc toate culorile lumii, pe când tu ești cenușiu și urât.

Cocorul spuse:

– În schimb, eu străbat în zbor înalturile cerului, pe când tu îți faci de lucru prin curtea cu bălegar.

Vrabia (fabulă)

Vrabia văzu că omul se duce să semene in. Zbură îndată la păsări și le spuse:

– Suratelor, veniți cu toatele în grabă să ciuguliți semințele de in. Acesta va crește, omul va face sfoară din el, din sfoară va împleti plase, iar în plase ne va prinde pe noi.

Păsările nu-i dădură ascultare vrabiei, iar aceasta nu izbuti să ciugulească singură toate semințele. Când inul înflori, vrabia chemă iar păsările să ciugulească inul, ca să nu pătimească mai târziu din pricina lui. Păsările n-o ascultară nici de data asta. Inul ajunse la maturitate și dădu sămânță. Pentru a treia oară zbură vrabia să cheme păsările, și tot pentru a treia oară acestea nu-i dădură ascultare. Așa încât, vrabia se supără pe suratele ei, plecă de la ele și veni să trăiască în preajma oamenilor.

 

Șoarecele, cocoșul și motanul (fabulă)

Un șoricel se duse să se plimbe. Umblă ce umblă el prin ogradă și se întoarse la mama.

– Am văzut, mamă, două animale. Unul era tare fioros, celălalt tare blând.

Mama îl întrebă:

– Ia spune, cum arătau acele fiare?

Șoricelul răspunse:

– Cea fioroasă umbla de colo până colo prin ogradă, avea picioarele negre, moțul roșu, ochii bulbucați, clonțul ca un cârlig. Când am trecut pe lângă ea, a deschis clonțul, a ridicat un picior și a prins a răcni atât de tare, că nu știam unde să mă ascund.

– Acesta-i cocoșul, grăi bătrâna mamă. El nu face rău nimănui, să nu te temi de dânsul. Da’ cealaltă fiară, cum arăta?

– Cealaltă stătea tolănită pe-o parte și se încălzea la soare. Avea gâtul alb și pufos, lăbuțele cenușii, netede, își spăla cu limba blănița de pe piept și dădea ușurel din coadă când se uita la mine.

Bătrâna mamă spuse:

– Prostuțule, prostuțule. Păi ăsta-i chiar motanul!

Viticultorul și feciorii săi (fabulă)

Un viticultor voia să-i deprindă pe feciorii săi cu munca în vie. Când ajunse pe patul morții, îi chemă la el și le spuse:

– După ce o să mor, copii, să căutați în vie, căci am ascuns ceva acolo.

Feciorii se gândiră că-i vorba de o comoară, și după ce părintele lor închise ochii, se apucară să sape în vie. Comoara n-o găsiră, dar pământul l-au săpat atât de bine, încât via începu să dea rod mult mai bogat. Și se îmbogățiră cu toții.

Leul, măgarul și vulpea (fabulă)

Leul, măgarul și vulpea se duseră la vânătoare. Prinseră mult vânat și leul porunci măgarului să facă împărțeala. Măgarul împărți totul în trei părți egale și spuse:

– Poftim, luați-vă partea!

Leul se mânie, îl mâncă pe măgar și porunci vulpii să facă o nouă împărțeală. Vulpea adună totul într-o singură grămadă, lăsând pentru ea mai nimic. Leul se uită și spuse:

– Bravo ție! Cine te-a învățat să împarți așa de bine?

Vulpea răspunse:

– Pățania măgarului!

Cerbul (Fabulă)

Un cerb veni la pârâu să-și potolească setea. Văzându-și chipul oglindit în apă, se bucură nespus de frumusețea coarnelor sale, că sunt atât de mari și de rămuroase. Cât despre picioare, privindu-le, spuse:

– Numai picioarele mi-s cam slăbănoage și urâte.

Dar iată că din desiș sări asupra-i un leu. Cerbul o rupse la fugă, spre câmp deschis. Era gata-gata să scape de urmăritor, dar se nimeri în drumul său o pădure. Coarnele cerbului se încurcară în crengi, iar leul puse gheara pe el. În ceasul cel de pe urmă, își spuse:

– Ceea ce mi s-a părut slăbănog și urât era să-mi scape viața, iar ceea ce m-a bucurat prin frumusețe mi-a adus pierzania.

Stăpânul și lucrătorul (fabulă)

La o nuntă veni multă lume. Vecinul celui cu nunta chemă la el pe lucrătorul său și îi spuse:

– Du-te și vezi câți oameni s-au adunat la nunta vecinului.

Lucrătorul se duse, trase în fața intrării în casa vecinului un butuc, iar el se așeză pe prispă, așteptând ceasul când oaspeții vor începe să se împrăștie pe la casele lor.

În sfârșit, oaspeții începură să plece. Fiecare, de cum ieșea din casă, se poticnea de butuc, scăpa câte o sudalmă și pleca mai departe. Numai o singură bătrână, după ce se poticni de butuc, se întoarse din drum și îl îndepărtă din fața intrării.

Lucrătorul se înapoie la stăpânul său. Acesta îl întrebă:

– Mulți oameni au fost?

– Un singur om, dar și acela era o bătrână.

– Cum așa?

– Păi, cum altfel. Am așezat un butuc la intrare, toți s-au împiedicat de el, dar nimeni nu l-a dat la o parte. Așa fac și oile. O singură bătrână a îndepărtat butucul de acolo. Așa procedează numai oamenii. Deci, un singur om a fost.